De la începutul acestei pandemii una din cele mai frustrante situații era atunci când mă aflam la cumpărături și trebuia să scot telefonul, fie pentru plată fie pentru o simplă consultare a listei de cumpărături, iar telefonul nu voia sub nici o formă să mă recunoască cu masca pe față. Proaspătul update lansat astăzi de Apple promite să vină în sprijinul acestor situații, însă nu cu o rezolvare 100% ci cu o simplificare a procesului. Astfel, telefonul va detecta că ai masca pe față și îți va cere imediat să introduci codul ce acces. Până acum acest lucru se întâmpla abia după 2 încercări nereușite de recunoaștere facială. Practic am scăpat de un gest de swipe.
Pe lângă numeroasele bug-uri rezolvate în acest update (printre care lipsa ocazională a opțiunilor de share din partea de jos a ecranului sau apariția ecranului negru atunci când încercai să redai un video din browser), Apple mai vine către utilizatori cu o serie de îmbunătățiri:
- controlul proeminenței automate în cadrul apelurilor în grup pe FaceTime – adică poți controla tu dacă vrei ca imaginea persoanei care vorbește să apară pe tot ecranul sau vrei să vezi îi vezi tot timpul pe toți participanții la call în cadrane individuale.
- partajarea detaliilor medicale (valabil doar în SUA) – chiar dacă această opțiune nu este disponibilă la noi, mi se pare extrem de util ca atunci când se apelează serviciul de urgență, să poți share-ui în timpul apelului câteva detalii despre starea ta de sănătate stocate atât de iPhone cât și de Apple Watch. Printre aceste informații pot fi datele de contact în caz de urgență, grupa de sânge, înălțime sau greutate dar și diverse obiceiuri sportive.
- monitorizarea expunerii la Covid-19 – este o opțiune pe cât de utilă pe atât de inaccesibilă în țări cu un sistem de sănătate nedigitalizat, unde nici macar cardul de sănătate nu funcționează decât cu caracter întâmplător. Dar hai sâ vedem mai exact cum funcționează:
Apple și Google și-au unit forțele și au dezvoltat împreună un instrument de monitorizare și notificare a persoanelor infectate cu Covid-19 care nu va funcționa de unul singur, ci va avea nevoie și de o aplicație dezvoltată de autoritățile locale din fiecare țară tocmai pentru a avea acces la o bază de date actualizată. De aici și rezervele mele că va fi vreodată disponibil în România.
Sistemul funcționează destul de simplu: folosindu-se de conexiunea bluetooth, acesta inițiază un schimb de date cu telefoanele din jur și verifică id-ul unic al telefoanelor. Apoi verifică în baza de date a serviciului public de sănătate și dacă o persoană este diagnosticată pozitiv, trimite notificări tuturor persoanelor ce ajung în proximitatea persoanei respective, totul respectând anonimatul. Avantajele pot fi multiple, de la scurtarea duratei unei investigații epidemiologice (dacă este cazul)pâmă la, cel mai important, limitarea răspândirii virusului prin avertizarea persoane posibil infectate.
După cum spuneam, fiind un parteneriat Apple – Google, sistemul va permite schimbul de date între telefoane chiar dacă funcționează cu sisteme de operare diferite, iOS sau Android. Mai multe detalii despre acest sistem puteți găsi aici.
Alături de iOS 13.5 astăzi au mai fost lansate și update-urile pentru iPadOS – 13.5 și Apple Watch – 6.2.5. Pentru acesta din urmă, cele mai notabile modificări ar fi disponibilitatea funcției EKG acum și pentru Arabia Saudită și adugarea temei Pride (culorile curcubeului – simbol al comunității LGBTQ+ ) atât în varinată digitală cât și analog.