Anul 2023 a fost pentru noi anul în care ne-am luat revanșa în fața pandemiei și am putut să ne organizăm mult așteptata nuntă. Firesc, imediat după, am început discuția despre destinația lunii de miere, discuție care s-a desfășurat destul de simplu. Delia mi-a spus că și-ar dori să vadă sudul Spaniei, iar eu i-am răspuns: Perfect! Cred că știu eu un loc! Și uite așa, în 2-3 zile aveam deja planificat turul Andaluziei și implicit întoarcerea mea după 18 ani în Granada, orașul care m-a găzduit în vara anului 2005, într-un schimb de experiență sponsorizat de liceul meu.
Pentu a putea include și Granada pe listă, am ales să ne începem aventura din Malaga, unde am poposit în prima seara și unde am petrecut în total aproximativ 15 ore, insuficient să ne facem o părere și să îl considerăm bifat. Cel mai probabil vom reveni acolo cu o altă ocazie. De-acolo, a 2-a zi, a început aventura noastră cu orașul cetății Alhambra: Granada. Pentru că ne place să fim cât mai lipsiți de stres în călătoriile noastre, am ales să ne deplasăm pe cât putem de mult cu mijloace de transport în comun, lucru care are avantaje, dar și dezavantaje. Așa că am luat autocarul care trebuia să ne ducă în Granada în aproximativ 2 ore. Am spus trebuia pentru că după nici o oră de mers, autocarul s-a defectat și a trebuit să așteptăm încă o oră pentru a fi preluați de o altă mașină. Din fericire, oamenii au fost foarte prompți si profi și am ajuns cu un mic delay în Granada.
Granada
Surpriza mea a fost destul de mare să descopăr un oraș mult mai aglomerat și mai cosmopolit față de ce știam eu, dar era oarecum de așteptat după o perioadă așa de lungă de timp. Deloc întâmplător, ne-am cazat la Hotel Presidente – hotelul unde am desfășurat activitatea de recepționist pe când aveam 16 ani, iar întoarcerea în acea recepție a fost foarte emoționantă. Asta chiar dacă recepția se transformase într-un lobby, hotelul fiind acum administrat de hotelul de vis-a-vis. După ce ne-am cazat, am plecat să explorăm orașul.
Ne-am oprit să mâncăm la unul dintre cele mai autentice localuri de aici – Bodegas Castañeda, un bar ce are și băcanie proprie, unde poți mânca în regim fast-food. Noi am ales însă partea de restaurant unde era mai liber și mai liniște.
După ce ne-am ospătat bine, am plecat mai departe spre un punct de belvedere de unde am putut admira întregul oraș – Saint Michael Viewpoint.
Seara am încheiat-o cu o porție de tapas și o bere autohtonă foarte savuroasă – Cervezas Alhambra.
Pentru a 2-a zi am planificat o vizită în interiorul cetății Alhambra – una dintre cele mai vechi fortărețe din lume, aflată în stare aproape impecabilă. Alhambra este una dintre cele mai importante dovezi ale existenței civilizației musulmane pe teritoriul Spaniei, iar faptul că a fost conservată atât de bine reușește să te transpună în secolul XIV și să te îndemne să te lași purtat de frumusețile grădinilor și a fântânilor. Alhambra înseamnă în limba araba Castelul Rosu (qa’lat al-Hamra’) datorită rocilor roșiatice din care este construită cetatea. Majoritatea atracțiilor ce pot fi vizitate astăzi în Alhambra au fost construite în timpul regilor Yusuf I și Mohammed V ( dinastia Nasrid): Fortăreața Alcazaba, Patio de los Leones, palatul lui Carol V, Palatul Comares (cu băile sale termale romane) și grădinile Generalife.
Înainte să ajungem la cetate, am trăit un moment foarte emoționant la întâlnirea pur întâmplătoare cu un vânzător de suveniruri pe care îl cunoscusem și cu care mă împrietenisem în urmă cu 18 ani.
După vizita de la Alhambra, am încheiat ziua cum nu se putea mai bine, cu un spectacol de Flamenco în cadrul unui restaurant-peșteră săpat în stânca dealului Sacromonte. Aici se află mai multe localuri de acest gen, unde turiștii se pot delecta cu spectacolele de flamenco și delicatese culinare. Noi am ales Venta El Gallo, o locațir deschisă în 1977 de către Juan Heredia “Juanillo” fiul celebrei dansatoare Antonia “la Gallina”. Spectacolul la care am asistat a fost acompaniat de o cină foarte cuprinzătoare, cam cât am mânca în mod normal într-o zi întreagă. Totul pentru doar 50 euro de persoană.
În următoarea zi ne-am luat bagajele și am plecat către autocarul ce avea să ne ducă în Cordoba.
Cordoba
Una dintre frumoase surprize ale acestei aventuri a fost coloratul oraș Cordoba. Deși citisem și văzusem peste tot recenzii cum că ar fi unul dintre cele mai frumoase orașe andaluze, tot am fost surprinși să vedem cu ochii noștri. Și asta deși în ziua când am ajuns acolo, vremea nu a fost foarte prietenoasă și a plouat un pic, cam singurele ore mai închise din cele 10 zile.
În Cordoba am avut parte de probabil cea mai faină cazare, în centrul orașulul, fix vis-a-vis de La Mezquita. Practic ieșeam din hotelul Eurostars Conquistador și intram în moschee. După check-in am fugit direct să mâncăm la Casa Pedro Ximénez, restaurant din cadrul lanțului cu același nume ce deține mai multe restaurante dar este și unul dintre cei mai renumiți producători de vin din zonă. Și bineînțeles că nu a dezamăgit nici pe partea de vin, și nici pe partea de mâncare.
După masă, am plecat direct în explorarea orașului. Între timp s-a oprit și ploaia iar soarele începea să își facă apariția peste clădiri și îmbrăcau într-o lumină foarte frumoasă tot ce puteai să cuprinzi cu privirea. Printre locurile vizitate am bifat Jardines de la Merced, Templul Roman, Plaza de los Capuchinos, Plaza de las Tendillas, Plaza de la Corredera dar și probabil cel mai iconic colț din Cordoba: Calleja de las Flores. Seara am încheiat-o la un pahar de sangria și o porție de tapas la Taberna El Nº10.
A 2-a zi am dedicat-o celei mai faimoase atracții din Cordoba: La Mezquita. Clădirea este una dintre cele mai emblematice construcții din Andaluzia pentru că spune povestea a 2 religii, fiind construită inițial ca și moscheee de către Abd al-Rahman I între anii 786-788, devenind ulterior catedralaă romano-catolică în anul 1236, după recucerirea Spaniei. La Mezquita era la acea vreme cel mai mare edificiu de cult musulman din lume, iar în ziua de astăzi construcția a rămas oarecum neatinsă, cu excepția capelei din centrul moscheei construite în stil renascentist sub domnia lui Carol V. Un tur complet poate dura câteva ore bune, însă neaparat trebuie bifată și o vizită în minaretul moscheei, unde se poate urca numai pe jos, însă se face destul de ușor și priveliștea de sus merită efortul.
După ce ne-am tras sufletul, am pornit spre un alt restaurant ce îl aveam pe listă – Bodegas Mezquita, o locație de excepție pe malul fluviului Guadalquivir. De menționat aici berea casei, un excelent Blonde-Ale artizanal.
Mai departe am trecut podul peste Guadalquivir pentru a explora și alte părți ale orașului, iar apoi am revenit spre centrul pentru a petrece o dup-amiază liniștită de luni, bineînțeles acompaniați de un pahar de sangria.
Sevilla
Pentru următoarea destinație am ales de această dată trenul și în doar o oră ajungeam din Cordoba în Sevilla. După cazarea la hotel Cervantes, prima destinație pe care Delia și-a dorit-o foarte mult a fost Seville Aquarium. Centrul în sine nu este unul foarte mare însă cu siguranță atracția locului este bazinul cu rechini. O vizită aici nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 ore însă depinde și de cât de hipnotizat vei rămâne în fața bazinului respectiv. De la acvariu am plecat pe jos în plimbare spre centrul orașului trecănd puțin și prin parcul Maria Luisa și Plaza España.
Orașul Sevillia este, cel puțin în concepția mea, unul dintre cele mai impunătoare orașe europene cu o arhitectură ce îmbină stilul arab cu cel gotic, într-o armonie aproape perfectă. Este un oraș viu, cu turism în floare chiar și la final de septembrie. Ce-i drept și vremea era una perfectă, cu aproximativ 25 de grade, în condițiile în care vara lui 2023 a adus temperaturi chiar și de 45 de grade. Ăsta a fost și unul din motivele pentru care ne-am petrecut restul zilei plimbându-ne pe străzi și admirând clădirile, arhitectura și atmosfera orașului.
Pentru a doua zi am rezervat prima jumatate vizitei la Catedrală, turnul Giralda și palatul Alcazar. Pentru optimizarea timpului și pentru a intra mai mult în detaliile istorice, am ales un tur ghidat ce ne-a oferit câteva inside-uri foarte interesante despre aceste simboluri dar și despre istoria Spaniei. Nu o să intru prea mult in detalii, însă las niște poze să vorbească de la sine.
După turul celor 3 edificii, am fugi să mâncăm la un bar mic și cochet, cu review-uri foarte bune pe TripAdvisor: Bar Alfalfa. Ne-am convins de cum am intrat că vom mânca foarte bine, însă și neașteptat de ieftin. Doar 20 euro 2 porții + băuturi.
Dup-amiaza am petrecut-o în probabil cea mai măiestoasă piață din tot ce am vizitat, Plaza de España. Construită între 1914 și 1929 ca una dintre principalele construcții ale Expoziției ibero-americane din 1929, sub îndrumarea arhitectului Aníbal González. Aici se regăsesc multe picturi ce reprezintă teritoriile Spaniei.
Piața are dimensiuni mari (170 metri diametru) și o formă semi-eliptică, care simbolizează îmbrățișarea Spaniei către fostele sale teritorii americane și privește spre râul Guadalquivir, ca drumul spre America . (Wikipedia)
Aici este și locul unde seară de seară au loc spectacole de flamenco gratuite dar, bineînțeles, donațiile sunt încurajate.
Seara am încheiat-o cu un pahar de sangria la un alt bar pe care îl vânam și unde am prins cu greu loc: Ovejas Negras. Aici am mancat cred că cel mai bun taco Pulled Pork ever.
Cadiz
Pentru următoarea noastră destinație am planificat închirierea unei mașini pentru a ajunge mai ușor la cele două destinații pe care le mai aveam pe listă. Așa că după micul-dejun, ne-am luat bagajele și am plecat către gara din Sevilla de unde aveam să închiriem un simpatic Fiat 500 ce avea să ne ducă în orașul de la malul oceanului Atlantic: Cadiz.
Drumul a fost unul destul de scurt însă este o adevărată plăcere să conduci prin relieful andaluz și pe o infrastructură occidentală. Ajunși în Cadiz, ne-am cazat și am plecat spre Castillo de Santa Catalina, o fortăreață din secolul XVII, de unde poți admira oceanul Atlantic în toată splendoarea lui, alături de bărcile pescarilor locului.
De-acolo am pornit spre parcul Genovez, o oază verde a orașului unde grădinarii s-au întrecut în fel și fel de forme de tunsori ale copacilor. Învecinătatea parcului nu este foarte atractivă, mai ales pentru turiști, motiv pentru care ne-a fost greu și să găsim ceva de încredere să mâncăm. Și un al motiv a fost siesta lor de prânz care te poate lăsa nemâncat dacă ai depășit ora 16 cu masa de prânz, majoritatea magazinelor și restaurantelor fiind închise între 16 și 20. După ce am găsit totuși ceva să ne țină de masă de prânz, am pornit spre centrul vechi al orașului, unde peisajul s-a schimbat radical. Plaza de la Hispanidad (Piața Spaniei), Grădinile Alameda Apodaca, Cartierul El Populo cu Plaza de San Juan de Dios și Catedrala Cadiz sunt doar câteva dintre locurile în care am petrecut câteva ore bune.
Seara am admirat pentru prima oară un apus de soare în mare, de fapt în ocean și apoi am savurat niște paste cu fructe de mare delicioase pe malul oceanului în ambianța caldă a restaurantului La Despensa.
Ultima zi in Cadiz a inceput cu o vizita la ruinele Teatrului Roman, ce poate fi vizitat gratuit și care este un reper cultural, fiind unul dintre cele mai mari teatre romane construite si abandonate în secolul IV.
După încă o tură pe străzi, ne-am oprit pentru masa de prânz în piața centrală tradițională din Cadiz, unde auzisem că se mănâncă și se bea foarte bine. Și putem confirma cu mâna pe inimă că așa este. Aici am avut ocazia să savurăm cel mai fraged și mai bine gătit ton. Despre Gadisushi citisem că aici poți mânca ton cel puțin la fel de bun ca cel din piețele din Tokio. Practic simțeam prospețimea oceanului.
Dup-amiaza ne-am petrecut-o pe plaja Santa Maria del Mar unde am bifat și o baie în Oceanul Atlantic, de această dată pe malul estic, după cea de pe malul vestic din Miami în 2019.
Apusul a fost din nou unul fantastic, cât să ne facă în ciudă pentru că era ultimul pe care îl vedeam pe meleaguri andaluziene. Seara am petrecut-o la Aguatapá, unde am degustat câteva preparate locale tradiționale, printre care și celebrele Chocos.
Pentru ultima zi am programat în drumul către aeroport, o oprire într-un loc ce ne-a captat atenția pe instragram, un oraș construit în stâncă: Setenil de las Bodegas.
Setenil de las Bodegas
După ce am parcat mașina la marginea orașului într-o parcare păzită și unde am putut plăti chiar și cu cardul, am pornit spre locurile văzute în poze. Și nu ai cum să nu te treacă puțin fiorii atunci când vezi în realitate stâncile alea amenințătoare sub care oamenii chiar locuiesc. Nu mulți, cam vreo 3000 de locuitori are satul, iar punctele turistice sunt de-a lungul celor 2 străzi principale: Cuevas de la Sombra și Cuevas del Sol. Pe ambele străzi vei găsi o grămadă de terase și restaurante, dar și magazine cu suveniruri și chiar cu bunătăți pentru care Setenil are și un renume destul de bun, carne de porc, în special chorizo dar și produse de patiserie.
După ce ne-am minunat și pozat, ne-am oprit pentru o ultimă masă de prânz. Orașul era destul de plin de turiști iar terasele foarte pline, însă cu puțin noroc, după vreo 30 minute de așteptare, am fost poftiți în restaurantul La Tasca pentru o delicioasă porție de creveți. Restaurantul în sine a fost construit și el în stâncă iar pereții dinăuntru te făceau să te simți exact ca într-o peșteră.
După masă am pornit înapoi spre aeroportul din Malaga pentru a reveni acasă, în România.
Concluzia: Spania este în continuare o idee foarte bună atunci când vrei să evadezi într-un loc cu mâncare bună, vreme excelentă (mai ales în luna septembrie), vinuri bune și o eternă atmosferă de sărbătoare. Deja planificăm întoarcerea în Malaga pentru 2 locații pe care nu am reușit să le mai cuprindem acum: Ronda și Caminito del Rey.
