Mi s-a părut interesant că ambele evenimente au loc în această săptămână la distanță de 2 zile așa că am zis că merită un articol comun. Dar hai să le luăm pe rând.

Miercuri, 27 Mai NASA lansează prima misiune cu personal uman în spațiu după aproape 10 ani.
Misiune este mult spus, este de fapt o lansare Demo (după cum îi spune și numele – Demo 2) către stația spațială internațională (ISS) cu un echipaj format din 2 astronauți cu experiență – Bob Behnken și Doug Hurley.
Pentru NASA este o premieră faptul că nu va mai folosi echipament propriu, așa cum o făcea în urmă cu 10 ani, ci va folosi tehnologia dezvoltată de către SpaceX, compania fondată de Elon Musk. Este un pas important pentru NASA care intenționează să contracteze companii private precum SpaceX sau Beoing pentru toate zborurile viitoare pe orbita terestră.

Asta înseamnă pentru cele 2 companii că vor putea în viitor să adauge echipajului spațial și persoane fără experiență în domeniu, clienți privați cel mai probabil și foarte înstăriți.

Capsula care îî va duce pe cei 2 astronauți se numește Crew Dragon și este concepută și realizată, cum spuneam de SpaceX care s-a ocupat și de costumele celor 2 astronauți iar racheta care va transporta capsula este celebra Falcon-9 testată cu succes în trecut și care a demonstrat că se poate întoarce în siguranță înapoi.
Cel mai probabil, după zborul de miercuri racheta va ateriza pe o barjă din Oceanul Atlantic.

Lansarea va avea loc la ora 23:33, ora României iar evenimentul va fi transmis live pe canalul YouTube al NASA începând cu ora 19:15.

Lansarea va avea loc din centrul spațial Kennedy din Cape Canaveral din Florida pe care am avut ocazia să îl vizitez în toamna anului trecut, iar pozele de mai jos sunt chiar de la platforma de lansare a Falcon-9. (Video aici)

Vineri 29 Mai – Netflix lansează serialul Space Force, produs de Steve Carrell și echipa din spatele serialului The Office, o comedie ce păstrează umorul negru a lui Steve și care o readuce în lumina reflectoarelor și pe Lisa Kudrow (Phoebe din Friends). Pe mine unul m-a făcut foarte curios trailerul.