Piața bancară din România a devenit foarte dinamică în ultimii ani mai ales datorită digitalizării acestui domeniu. Lucrurile au fost accelerate și mai mult de pandemie, atunci când foarte multe sucursale s-au închis și clienții au fost nevoiți să se descurce prin platformele remote.

Una dintre cele mai cunoscute și folosite aplicații world-wide, practic primul fintech ce a avut un succes uriaș a fost Revolut. Lansată inițial complet că și aplicație virtuală, Revolut și-a obținut în 2018 licența bancară și licență bancară pentru SEE (Spațiul Economic European), emisă de Banca Lituaniei. Astăzi activează în România în colaborare cu Libra Bank.

Anul 2024 marchează lansarea unui nou fintech de data asta românesc: Salt Bank. Dar deși numele este unul nou pentru public, în realitate Salt Bank are deja o istorie în România chiar din 1998. Fondată inițial că și Romanain International Bank (RIB), în 2014 a fost preluată grupul polonez Getin Holding și a devenit Idea Bank.

Fast Forward, 7 ani mai târziu, Banca Transilvania (BT) achiziționează Idea Bank și în 2024 o transformă în Salt Bank- un hub de digital banking ce aduce un suflu nou și o aplicație foarte prietenoasă. Practic, ceea ce lipsea cel mai mult fostei Idea Bank era o aplicație mobilă, asta deși se lauda cu faptul că este o banca digitală, iar în calitate de fost client pot spune că interacțiunea cu platforma online era extrem de greoaie, interfața rudimentară, iar pentru extrase de cont trebuia să trimiți mailuri către departamentul avizat.

Anyway, mă bucur că lucrurile au evoluat iar Salt Bank are acum șansa de a deveni una dintre cele mai folosite aplicații de banking din România, cel puțin pe plan local.

Ce aduce SALT Bank:

  • Cont curent în 17 monede;
  • Curs valutar atractiv (1 EUR = 4,98 vs. 4,99 cat era pe Revolut astăzi, 2 Aprilie);
  • Card multicurrency Mastercard;
  • Conturi de Economii (denumite Spaces) cu dobândă de până la 3%, inclusiv cu opțiunea Round-Up;
  • Depozite la termen cu dobânzi atractive, zic eu (3 luni – 6,1%, 6 luni – 6,4%, 1 an – 6,5%);
  • Investiții (Obligațiuni, ETF, etc) – aici poți momentan doar să faci niște simulări bazate pe istoricul unor instrumente de investiții.

Modul în care Salt Bank a intrat pe piață din România a fost unul foarte interesant prin faptul că persoanele care își deschid conturi înainte că aplicația să se lanseze oficial devin “fondatori” și dacă mai și recomandă altor 3 persoane, primesc 5 puncte. Apoi pentru fiecare membru nou adus, se mai oferă câte un punct. Aceste puncte pot fi transformate în bani sau în acțiuni ale companiei.

Ce primești că și fondator?

  • Early-Access în aplicație;
  • Card multicurrency Mastercard Platinum;
  • Access VIP Lounge în Otopeni, Viena, Cluj-Napoca, Timișoara și Sibiu;
  • 3% dobânda pentru conturile de economii dacă ai un rulaj mai mare de 1.000 lei pe luna;
  • Puncte de fondator;
  • Asigurare de călătorie în parteneriat cu Allianz;
  • Prioritate în call center pe viață.

Procesul de onboarding este iarăși foarte simplu și în maxim 5 minute efectuasem formalitățile KYC (Know Your Customer), aveam card și cont bancar.

Din primele interacțiuni pe care le-am avut, deja m-a impresionat interfața care este una foarte pretenoasă și extrem de usor de utilizat. Aș indrazni sa spun ca bate majoritatea aplicatiilor mobile din Romania, chiar și pe cea de la ING a cărei fan declarat sunt.

Așadar dacă vrei să devii și tu fondator, poți folosi codul meu de referal: https://getapp.salt.bank/5Jb4/qei86jho.

Spor la bani!

Ce aduce nou SALT Bank?