Am așteptat și urmărit cu interes inaugurarea loturilor 3 și 4 de pe Autostrada de Centură a Bucureștiului și asta pentru că m-am săturat până în gât de vechea centură și de orele pe care le-am petrecut acolo stând în fundul tirurilor.

Folosesc Centura în special când merg acasă la Mangalia sau la socri la Curtea de Argeș și dacă spre A1 drumul are 2 benzi pe sens, spre A2 este o bătaie de joc de mai bine de 10 ani, cu o modernizare promisă de toate “personalitățile” politice ce s-au perindat pe la putere.

Spre Pitești lucrurile arată mai bine, centura având 2 benzi pe sens dar tot este foarte aglomerat, prima bandă fiind aproape în totalitate ocupată de tiruri.


Am vrut să verific în principiu daca ar merita să merg pe A0 din Otopeni și până la A1, măcar din punct de vedere al timpului, dacă al distanței era clar că nu ar fi fost un avantaj.

Din nordul Bucureștiului sunt 2 intrări, una din DN1, imediat după aeroportul Otopeni și alta din A3. Cea din A3 poate avea și ea la rândul ei 2 intrări, una de pe centură și cealaltă de pe centura Cosmopolisului.

Pentru acest test am ales să intru de pe DN1 pentru a explora cei 80 km de autostradă de la un capăt la altul.

Am intrat pe A0 la ora 12:43 și la ora 13:00 deja eram la intersecția cu A2 deci 17 minute de pe DN1 și cam 27 de acasă. La 13:24 eram la A1. Adică 41 de minute de la DN1 și vreo 51 de acasă. Într-o zi de vineri, la prânz.

În comparație, pe vechea centură aveam un timp estimat de 27 de minute până la A2, dar niciodată nu te poți baza pe acest timp pe acest drum extrem de aglomerat și cu doar o bandă.

Spre A1, aveam un timp estimat de 35 de minute, iarăși și aici poate varia, niciodată nu am făcut mai puțin de 40 de minute. Deci 50 minute pe A0, 40 minute pe vechea centură. Pe prima timpul e aproape garantat, pe a 2-a nu.

Deci diferența nu ar fi atât de mare ca timp, însă lucrurile devin interesante atunci când ne uităm la consum și mai ales când ne uităm la consumul unei mașini electrice. Pe A0, mergând cu 120-130, pe alocuri chiar 140 km/h, până la A2 am consumat 11% față de 7% cât aș fi consumat pe vechea centură. distanța fiind asemănătoare pe ambele variante 32-33 km.

Până la A1 mașina a consumat nu mai puțin de 25% din baterie pe cei 86 km. Pe veche centură ar fi consumat 10% pe 23 km. Aici nu mai e loc de dezbateri, concluzia e clară. Din nordul Bucureștiului nu merită ocolit pe A0 până în vest.

Lucrurile vor arăta altfel când vor fi gata cei 17 km de pe lotul 1 al A0 Nord, undeva prin Aprilie anul viitor. Anul acesta se promit 10 km între DN1 (Corbeanca) → DN1A (Mogoșoaia/Buftea) → DN7 (Chitila), dar nu rezolvă problema accesului din nord spre vest.

În rest șoseaua arată bine, mici porțiuni unde lucrurile ar fi putut arăta mai bine din punct de vedere al execuției, însă per total un drum care își dă măcar impresia că avem și in România în sfârșit infrastructură.

Așteptam cu mare interes să văd lacul Cernica de pe pod, însă am fost surprins de faptul că nu se vede absolut nimic din cauza panourilor de protecție montate – cerință probabil venită în acordul de mediu.