Pentru că mă interesează în mod direct acest subiect și pentru că așteptam aceste lucrări de ani buni, mi-am propus să urmăresc săptămânal evoluția șantierului de pe bulevardul Dimitrie Pompeiu. Am scris un articol mai detaliat aici odată cu startul lucrărilor iar în cadrul acestui articol, voi posta săptămânal (sper) noi și noi detalii despre cum se transformă una dintre cele mai importante artere din București.

Săptămâna 4 (6 Aprilie)

Așa cum mă așteptam, a început debarasarea plăcilor de dintre șine și a pietrei cubice. De asemenea, și stâlpii au fost puși la pământ. Ritmul pare ,cel puțin deocamdată, bun.

Săptămâna 3 (30 Martie)

O bună parte dintre șinele aferente unui sens de mers au fost scoase și la fel și betonul dintre șine. Nu au fost încă demontate cele din dreptul accesului către drumurile secundare (către companii). Urmează cel mai probabil debarasarea bucăților de beton dar și demontarea stâlpilor de pe care au fost eliminate cablurile.

Săptămâna 2 (23 Martie)

A început demontarea șinelor de tramvai și odată cu cu ele se sparg și se scot bucățile mari de beton dintre șine.

Între timp am identificat și traseul viitorului drum de legătură între bulevardele Pipera, Dimitrie Pompeiu și Fabrica de Glucoză

Teoretic el va trece prin interiorul ansamblului Nusco City, va continua apoi pe lângă clădirea Hermes (sediul Genpact) unde va străpunge Dimitrie Pompeiu și va continua către Fabrica de Glucoză parțial prin parcarea Deutsche Bank și apoi pe un drum privat ce există deja între Deutsche Bank și HP.