Dacă la începutul anului eram foarte sceptic în ceea ce privește organizarea vreunui festival anul acesta, faptul că acum există șanse reale ca din iunie să ne putem bucura de mai multă libertate decât în prezent, îmi dă mai speranțe. Iar anunțul SAGA de astăzi mă face să fiu chiar entuziasmat de ce ne așteaptă într-un viitor din ce în ce mai apropiat.

SAGA, primul mare eveniment de muzică electronică despre care am scris și aici, va avea loc între 10 și 12 Septembrie în parcul Izvor și vine cu un line-up de-a dreptul demențial:

Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W.

Clean Bandit, Mike Williams, Morten, Amelie Lens, Sigala și Meduza sunt numele care vor veni în premieră în România la prima ediție SAGA Music Festival.

Pentru scena tehno/house, confirmările (în ordine alfabetică) sunt Adam Beyer, ADIN, Amelie Lens, ANNA, ARTBAT, Baggi, Carl Cox, Chris Liebing, Deborah de Luca, Denis Sulta, Dubfire, Eli Brown, Enrico Sangiuliano, Fisher, Franky Rizardo, Hot Since 82, Joris Voorn, Joyhauser, Kölsch, Maceo Plex, Mathame, Meduza, Monika Kruse, Reinier Zonneveld (Live), Solardo, Sonny Fodera, Spartaque, Umek.

De asemenea, DJi de prestigiu din România se alătură SAGA Music Festival: Adrian Eftimie, Andre Rizo, DJ Andi, Dobrikan, Gino Manzotti & Maxx, Mahony, Manuel Riva, Mario Persic, No Parachute, Optick, Popovici, Rosario Internullo și Vanotek.

Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi achiziționate la prețul special de 299 de lei de pe Bilete.ro și pe Festicket.ro pentru câteva ore.
Ulterior, prețul acestora va deveni 399 de lei, iar în ultima etapă, prețul acestora va fi de 499 de lei. Abonamentele VIP vor costa 799 de lei până pe 3 iunie, apoi 899 de lei și 999 de lei în ultima etapă.

Într-o perioadă dificilă, atât pentru organizatorii de evenimente, cât și pentru iubitorii de muzică, Saga aduce în premieră în România un produs de etapizare a plății biletelor, menit să ușureze procesul de achiziție pentru toți fanii festivalului. Astfel că abonamentele pentru festival pot fi achiziționate în 4 tranșe lunare, după cum urmează:

Abonament early bird: 79 RON + 3.23 RON taxă payment plan adică 82.23 RON + TVA
Abonament VIP early bird: 209 RON + 10.73 RON taxă payment plan adică 219.73 RON + TVA
Abonament după 3 iunie: 99 RON + 10.73 RON taxă payment plan adică 109.73 RON + TVA
Abonament VIP după 3 iunie: 229 RON RON + 18.73 RON taxă payment plan adică 247.23 RON + TVA
Abonament ultima etapă: 119 RON + 18.73 RON taxă payment plan adică 137.23 RON + TVA
Abonament VIP ultima etapă: 249 RON + 25.73 RON taxă payment plan adică 274.73 RON + TVA

“SAGA își propune să fie, încă de la prima ediție, un festival verde. Pentru acest lucru, festivalul se va concentra pe promovarea sustenabilității, inclusiv prin reducerea la maximum a folosirii plasticului  și pe reducerea „amprentei de festival” („festival footprint”), un termen ce care se referă la impactul pe care un eveniment de acest tip îl are, ținând cont de o serie de factori, precum: amprenta de carbon, folosirea unor alimente din producția locală sau utilizarea mijloacelor de transport public.


De asemenea, SAGA și-a unit eforturile cu WWF pentru a încuraja publicul să se implice activ în protejarea biodiversității și să acționeze responsabil pentru reducerea poluării apei, aerului sau a risipei de alimente.


În plus, SAGA Festival colaborează cu Reciclad’OR, partenerul verde al festivalului, pentru a încuraja participanții să minimizeze impactul acțiunilor proprii asupra mediului înconjurător prin intermediul unei politici smart pentru managementul produselor din plastic, prin reducerea amprentei de carbon, printr-un management responsabil al deșeurilor, toate în scopul protejării naturii din perimetrul festivalului și a mediului înconjurător în care trăim. “

Nu pot decât să sper că rata de vaccinare va crește iar în toamnă vom putea să cinstim liniștiți un pahar la cel mai mare festival pe care l-a văzut capitala vreodată.