Toate milestone-urile astea de genul: “mai sunt 100 de zile pana la Electric Castel”, “mai sunt 50 de zile…”, “mai e doar o luna…” nu fac decat sa accelereze bataile inimii pentru cel mai așteptat moment: acela când pășești pe domeniul Banffy din Bonțida mândru ca ai înșfăcat trofeul, adica brățara de acces (cel mai de preț suvenir alături de multitudinea de amintiri frumoase).

Despre festival s-au scris și s-au vorbit multe: fie că ai auzit ca ar fi cel mai tare festival din sud-estul Europei, fie ca ai auzit că este blestemat datorită ploilor din fiecare an, o părere obiectivă nu poți sa îți faci decât dacă trăiești pe propria piele experiența de 5 zile din castel.

În nici un caz, comparațiile de genul “mai tare/mai slab” ca Untold nu cred ca îsi au absolut nici un rost. Sunt festivaluri concepute diferit, care se adresează unui public diferit și care nu și-au propus să-și fure unul altuia clientela. Sau cel puțin Electricul, care an de an încearcă o diversitate a line-up-ului, ce-i drept tot mai mult spre rock.

Chiar și așa, cei care m-au convins sa nu ratez nici această ediție au fost Thirty Seconds to Mars, trupă pe care dacă aș rata-o probabil ca aș fi nevoit sa trăiesc cu același regret pe care îl am că am ratat concertul Linkin Park de la București din 2012.

Nu i-as rata nici pe legendarii Limp Bizkit, Florance and The Machines sau DJ-ii precum The Magician (I Follow Rivers), Zeds Dead, Sigma (Nobody To Love) sau The Spaceshifters (un set excelent la V Festival). Dar pe langa headlineri, in fiecare an mi s-a intamplat sa descopar artisti noi despre care nu stiam absolut nimic dar care m-au tinut in fata scenei si m-au facut ca ulterior sa ii ascult in casti in metrou.

Sunt curios si ce alte surprize vor mai pregati in materie de divertisment, avand in vedere ca anul trecut, surpriza festivalului a fost prezenta Circului Metropolitan care a oferit un spectacol emotionant. Insa unele dintre cele mai spectaculoase momente sunt cu siguranta si apusurile in spatele scenei.

Nu poti sa spui Electric Castle si sa nu pomenesti de sponsorul principal – ploaia. Insa ceea ce am invatat in anii trecuti este ca nu poti explica nimanui cum e posibil sa te distrezi pe o ploaie torentiala ce tine 2 zile fara incetare. Este o experienta care doar traita poate fi inteleasa. Si asta pentru ca publicul care sta in fata scenei si se distreaza in cele mai ostile conditii este si cel mai cald, sincer si deschis public. Am cunoscut o gramada de oameni misto care mi-au asternut un zambet pe buze insa ce este cel mai impresionant este efortul organizatorilor de a asigura logistia necesara si de a contracara efectele ploii intr-un timp record. Si asta este, dupa parerea mea, lucrul care face diferenta la acest festival. Oricum, anul trecut ploaia a venit doar sa semneze condica vreo 30 minute si s-a facut nevazuta pe aproape toata perioada festivalului.

Daca tot am pomenit de sponsori, vreau neaparat sa ii mentionez pe cei de la Lidl care au o contributie masiva la set-up-ul festivalului, de la supermarket-ul instalat in camping si pana la roata ce ofera o panorama 360 a festivalului, food court si zona de grill iar acest parteneriat a facut ca in ultimii 2 ani experienta de festival sa fie cu mult imbunatatita.

Concluzia pe care o trag dupa fiecare an la acest festival este simpla: Electric Castle este despre oameni, sentimente si emotii, experiente de neuitat si diversitate muzicala. AMR 50.

PS: Electric Castle este parte din viata noastra de zi cu zi, iar daca nu ma credeti, aveti mai jos dovada 🙂