Aflată în turneu prin Europa, artista rap originară din Trinidad & Tobago, va ajunge (cel puțin așa sperăm) pentru prima oară și în România. Organizatorii Saga Festival completează așadar line-up-ul ediției din acest an cu încă un headliner pe lângă Armin Van Buuren, Artbat, Dennis Lyod, James Hype și încă o serie de artiști încă neanunțați.
Anunțul a stârnit reacții diverse pe rețelele de socializare, cele mai frecvente punând la îndoială faptul că artista chiar ar ajunge pe scenă, îndoieli oarecum întemeiate din cauza ediției de anul trecutunde 2 dintre cei 3 headlineri nu au mai urcat pe scena. Ediția de anul trecut chiar a stârnit multe controverse nu numai din cauza anulărilor ci și din perspectiva artiștilor aleși, festivalul ducându-se mai mult în zona trap decât tehno-dance cum au fost primele 2 ediții.
Însă se pare că organizatorii au ținut cont de feedback iar anul acesta se pare că vom avea mai mulți artiști din zona house, dance și tehno, Armin fiind un exemplu în acest sens.