Cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înființarea Casei de Economii și Consemnatiuni adică CEC (și mai nou CEC Bank), Palatul CEC situat pe Calea Victoriei și-a deschis sâmbăta trecută porțile pentru foarte scurt timp pentru instagramerii din România în cadru unui workshop organizat de Zaga Brand și susținut de Lector Dr. Arh. Vlad Eftenie, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi urbani. Experiența a fost una cu adevărat deosebită iar clădirea arată exact cum mă așteptam – un muzeu in toată regula.
În cadrul acestui eveniment am avut ocazia să observăm îndeaproape arhitectura internă și externă a clădirii finalizată în primăvara anului 1900 și proiectată de arhitectul Paul Gottereau, cel care a avut sarcina realizării planurilor și pentru Casa Regală, Palatul Cotroceni și Biblioteca Centrală Universitară.
Clădirea a scăpat ca prin minune bombardamentelor din 1941 și 1944 și care au afectat majoritatea clădirilor publice de pe Calea Victoriei și nu a suferit nici din cauza cutremurelor din 1940 și 1977.
În 2008, în cadrul summit-ului NATO de la București, Palatul CEC l-a găzduit pe președintele SUA de la acea vreme – George W. Bush.
Sper să mai existe astfel de ocazii și de ce nu, acest palat să fie inclus pe lista obiectivelor turstice București pentru că sunt sigur că ar stârni curiozitatea oricărui străin ce ne calcă pragul și nu numai.