O consecință importantă pe care Brexit-ul îl are asupra celorlalți cetățeni UE este aceea că instituțiile bancare/fintech-urile trebuie să se alinieze noilor politici.
Astfel, Revolut – companie înființată în UK în 2015, a fost nevoită să își mute oficial operațiunile desfășurate cu și pentru locuitorii UE în interiorul granițelor comunitare. Astfel, compania și-a obținut la începuturile acestui an licența bancară în Lituania și a început procesul de transfer al tuturor IBAN-urilor deschise în Marea Britanie către Lituania.
Acest proces tocmai s-a încheiat așa că puteți deja să verificați în aplicație faptul că noile IBAN-uri în monede străine nu mai conțin GB la început, ci LT. Mare atenție însă, acest lucru este valabil doar pentru transferurile internaționale, în altă monedă decât cea națională. Pentru conturile în lei, Revolut a implementat deja la începutul lunii trecute IBAN-urile locale de forma RO56 BREL XXXX XXXX XXXX XXXX – în parteneriat cu Libra Bank.
Pentru a nu crea probleme, plățile efectuate pe vechiul cont IBAN vor continua să funcționeze timp de 6 luni, însă Revolut recomandă începerea efectuării plăților pe noile conturi până la data de 31 Decembrie. Așa că, în cazul în care încasați venituri din străinătate în contul Revolut, asigurați-vă că transmiteți mai departe datele noilor conturi.
Așteptăm cu interes și implementarea activității de trading pe o entitate în interiorul UE, deoarece de la 1 ianuarie 2021, conturile de trading folosite în afara UK nu vor mai beneficia de protecție, însă Revolut a anunțat deja că lucrează și la acest aspect.