Probabil ați auzit din mai multe surse de Legea Atracției și despre ideea conform căreia dacă îți propui să faci ceva în care crezi cu adevărat, Universul va lucra în favoarea ta. Una dintre cele mai eficiente metode pentru a-ți îndeplini un vis se spune că este să pui ceva la vedere și să arunci zilnic un ochi peste acel ceva. Mie mi s-a întamplat de curând acest lucru și am decis să îl și marchez.
În primii ani de studenție petrecuți aici la București am primit un tablou ce reprezenta Statuia Libertății și turnul Empire State Building văzut de pe clădirea Rockefeller Center. L-am pus pe perete într-un loc în care să îl pot să îl văd zilnic în speranța că într-o zi voi reuși să văd în realitate acel peisaj. Aproximativ 10 ani mai târziu, visul s-a îndeplinit și am urcat pe Rockefeller Center din New York. Zilele trecute am hotărât să schimb tabloul pentru că și-a îndeplinit misiunea și l-am înlocuit cu un alt peisaj din New York, de data asta capturat de mine și printat în format canvas. Tabloul vechi nu l-am aruncat ci l-am păstrat și mi-ar plăcea la un moment dat să-l ofer cadou cuiva care visează la să ajungă acolo.
Acum mă gândesc serios să mai pun un tablou și cu Singapore, Japonia sau Los Angeles că poate cine știe…😊
Vlogul complet din New York: