Da, a trecut un an! Și deși a fost un an foarte intens cu emoții și trăiri unice, mi se pare acum că a trecut foarte, foarte repede. Încă am fresh în minte amintirea zilei în care l-am adus de la maternitate.
Am trecut prin toate stările, de la bucurie la anxietate, de la panică la entuziasm. Copilul ăsta ne-a arătat într-un an de zile cât de vulnerabili suntem dar și cât de rezistenți putem fi, testându-ne în fiecare zi răbdarea și nervii. Mă uit înapoi cu o oarecare nostalgie dar și ușurare că am scăpat de episoade obositoare de colici, chinul să îl ajutăm să râgâie sau să aibă un tranzit ușor. Să nu mai vorbim de găsirea unei rutine de somn de zi sau de noapte.
Cumva am trecut și de o bună parte din chinul durerilor de dinți, dureri care l-au prost dispus luni la rând, însă știu că greul abia acum vine, odată cu măselele și caninii.
Dar pe de altă parte încep să văd în el un băiețel în curând pe propriile picioare, foarte activ și curios iar faptul că avem o interacțiune mai intensă acum cu el, ne ajută să trecem mai ușor și peste nopțile grele încă cu puține ore de somn.
