Vara asta se schimbă ceva pe litoral
Dacă ești genul meu adică ai zis de cel puțin 10 ori că „litoralul românesc nu are ce să îți ofere seara în afară de obositele spectacole de la Grădinile de vară” — ei bine, Selly tocmai a venit cu un răspuns destul de serios la asta.
Astăzi a fost conferința de presă în care NIBIRU, noul proiect de entertainment de la Costinești, a anunțat că deschiderea oficială are loc pe 16 iulie 2026, iar până pe 30 august, locul funcționează zilnic, între 18:00 și 03:00, cu concerte, spectacole, dining, shopping și viață de noapte.
Practic, nu e un festival. E mai mult decât atât — e o stațiune construită în jurul ideii de entertainment continuu.

Dar să vorbim despre artiști, că asta i-a dat pe toți pe spate.
Selly a anunțat nu unul, nu două, ci patru concepte de festival diferite, pe patru genuri muzicale diferite. Și nu cu artiști oarecare:
GALAXIA (17–19 iulie) deschide seria cu vibes latino — Hugel, Ozuna și Nicky Jam sunt primii confirmați, iar festivalul mizează pe reggaeton și energie tropicală pe malul Mării Negre.

NEBULA X (24–26 iulie) e pentru iubitorii de muzică electronică — EDM, techno și house la un nivel care, spun organizatorii, rivalizeazā cu Ibiza și Mykonos, la un preț incredibil. Trei nopți electrice în cel mai mare club open-air din lume – abia aștept să văd care va fi line-up-ul aici.

K-POP Days (1–2 august) — da, ai citit bine. E un eveniment pilot dedicat comunității K-pop din România, construit ca test de piață pentru un gen muzical cu public tot mai vizibil local. Habar nu aveam că este de interes un astfel de eveniment în Româna.

RETROGRADE (28–30 august) e momentul care a făcut sala să explodeze. Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe vin la Costinești — în total, cei trei artiști au 47 de milioane de ascultători lunar pe Spotify. Hiturile anilor 2000, live, pe litoral. Sincer, nu mă așteptam la asta dar deși se vrea, nu cred că poate fi un competitor al festivalului Nostalgia. Dar diversitatea e bună așa că noi, spectatorii vom fi cei mai câștigați.

Și acum partea care mi se pare cu adevărat interesantă: accesul.
Promenada centrală va avea acces gratuit, cu condiția unei consumații minime de 25 de lei. Nu 100 de lei, nu abonament, nu bilet de intrare. Selly a pus chiar el întrebarea asta în conferință: cât ar trebui să coste biletul ca să îți permiți și mâncare și băutură în 100 de lei? Răspunsul: gratis. Sunt curios totuși cum se va face dovada consumației. Cred că cel mai probabil vei plăti la intrare 25 lei și vei primi un voucher pe care îl poți folosi oriunde în perimetrul stațiunii. Apropo de zone de entertainment, vor fi minim 6: Nibiru Arena (scena principală a festivalurilor, Berăria Nibiru, Hype PLay, Parcul de Distracții, clubul de stand-up The Fool și Muzeul Planetelor.

Pe NIBIRU Center Stage, în fiecare seară vor urca artiști români precum INNA, Delia, Theo Rose, Carla’s Dreams, Antonia, Alex Velea, Alina Eremia, The Motans și Irina Rimes, în producții create special pentru acest proiect, dezvoltate împreună cu regizorul Răzvan Ioan Dincă. Aici nu aveam dubii legate de artiști pentru că știam că Global Records este unul din partenerii acestui proiect deci era clar că artiștii Global vor fii acolo. Ceea ce nu e rău deloc.

Proiectul este o investiție integral din capital privat, fără finanțare guvernamentală și fără fonduri europene — ceea ce, fie că ești fan Selly sau nu, e un pariu destul de curajos pe potențialul litoralului românesc.
Rămâne de văzut cum va arăta în practică. Dar dacă măcar jumătate din ce s-a anunțat astăzi se întâmplă efectiv, vara 2026 la mare va fi altceva față de tot ce am cunoscut până acum.




