În acest weekend are loc cea de-a 3-a ediție a festivalului dedicat iubitorilor de cafea și băuturi craft – COFFEeEAST.
M-am grăbit și eu să ajung vineri, în prima zi, pentru că mă aștept să fie un pic de haos sâmbătă și duminică, având în vedere că vremea nu este prea bună pentru ieșit în parc sau pe terase, iar bucureștenii vor veni buluc la Romexpo. Acolo are loc anul acesta festivalul, mutat de la Hala Laminor, însă mie îmi pare că a fost de bun augur această mutare. Standurile acum par că sunt aranjate într-o ordine mai logică și pare și un pic mai aerisit. Dar, cum spuneam, sâmbătă și duminică s-ar putea să devină neîncăpător.
Eu zic că merită o vizită, mai ales dacă ești băutor de cafea specialty, pentru că vei avea o groază de lucruri de testat. Standurile dedicate băuturilor (cafea, ceai, bere, kombucha, chiar și lapte vegetal) sunt situate pe inelul median, iar la parter sunt expozanții cu aparatură și scenele unde au loc diverse competiții și workshopuri.
Eu am țintit să gust cafeaua celor de la Ristretto Oradea, care chiar mi s-a părut interesantă, dar și mai interesante sunt mixurile cofermentate cu arome de pepene verde și mentă, tiramisu și vanilie sau banană, scorțișoară și caramel.

Am trecut și pe la standul celor de la Ginger Society, un brand care își propune să ne dea zilnic doza de sănătate în shoturi de băuturi pe bază de ghimbir, turmeric și cătină.

Am gustat niște „bombe” cu vitamina C, dar și Ginger Jack, o băutură de ghimbir care vine ambalată într-o sticlă ce te duce cu gândul la Jack Daniel’s (o foarte bună idee de cadou, de altfel). Există și varianta „feminină” – Curcuma Jane, pe bază de turmeric. Foarte bune și shoturile de cătină.



Am fost surprins să văd cât de mult s-a extins local și piața de kombucha. Cred că am mai văzut în total vreo 5 alte branduri, în afară de preferații mei – Tonic Blend – care, apropo, au o ofertă imbatabilă în acest weekend la Coffeast: 2+1 cadou, adică 3 sticle la 34 lei.

Am mai gustat și niște gogoși cu caramel sărat și marmeladă de fructe de pădure de la The Berliner.

În rest, multe branduri care au legătură cu lumea asta a produselor craft, care se contopește foarte bine cu lumea băutorilor de cafea.
Ca de obicei, au loc tot felul de competiții și workshopuri, iar programul complet îl găsiți pe site-ul oficial al festivalului.
























