Timpul a trecut extrem de repede. Încă îmi amintesc foarte clar ziua de 6 ianuarie 2024, ora 07:47, când Delia mi-a pus pe birou testul de sarcină ce indica pozitiv. Au urmat 2 zile în care eram un carusel de emoții, de la fericire la îngrijorare, de la încredere la panică.
Sarcina a evoluat foarte frumos până prin luna a 8-a când presiunea era deja foarte mare și Delia a început să se miște din ce în ce mai greu, spre deloc. E foarte adevărat ce se spune și anume că trimestrul al 2-lea este cel mai frumos, iar noi am încercat să profităm cât mai mult de acele 3 luni.
Am făcut în această perioadă multe lucruri pe care nu le vom mai putea face foarte curând și anume mers la teatru, cinematografe, concerte etc. Am făcut și un tur gastronomic prin București pe la câteva restaurante cu specificuri internaționale: bucătărie italiană, spaniolă, cubaneză etc.
Fast Forward, pe 9 septembrie sau mai bine zis pe 9 a IX-a a venit pe lume Noah, un băiețel de 3140 grame și 52 cm înălțime. Iar de atunci timpul a început să treacă nu repede, ci cu viteza luminii. Și da, cam totul s-a schimbat și probabil se va schimbă și mai mult pe măsură ce el va avea și mai multe nevoi. E foarte interesantă dinamică asta între anduranță și muncă ce trebuie să o depui zi și noapte că părinte, multe griji, nopți nedormite, și sentimentul de liniște și împlinire când te uiți în ochii copilului și practic…te vezi pe tine. Fărâmă din ființă ta.
Una peste alta, nu cred că am reușit încă să realizez că am devenit părinte, pentru că am fost foarte prins cu adaptarea lui și a noastră însă cu siguranță, în momentele în care reușesc să respir, mă simt foarte recunoscător și împlinit pentru această etapă a vieții în care mă aflu.
