Despre Timișoara s-au spus atât de multe lucruri și cred că 90% dintre cele auzite de mine au fost numai de bine. Îmi doream de mult să mă conving cu ochii mei de ce este atât de lăudat cel de-al 3-lea oraș al României ca populație. Precizez ca populație pentru că din punct de vedere teritorial am aflat de curând, spre rușinea mea, că Broșteni, Vișeul de Sus și Săcele conduc clasamentul localităților ca și suprafață.

Ne-am înarmat cu un set de măști, câteva tuburi de dezinfectant și am pornit către vest, având ca mijloc de transport avionul, pentru prima dată de când a început această pandemie. Sentimentul de decolare și aterizare a fost o reală încântare mai ales după atâta timp.

Experiența din aeroport și zborul în sine au fost ok, mai ales pe un zbor atât de scurt (cca. o oră) în condițiile în care masca a fost de neclintită de pe fețele noastre. Ba dimpotrivă, aeroportul fiind mult mai liber, toate procesele au durat super rapid chiar și în Otopeni la 6 dimineața.

Odată ajunși în Cetatea Timișului, am fost avertizați de către șoferul de uber să nu avem așteptări prea mari pentru că Timișoara a decăzut destul de mult în ultimii ani. Și cam asta mi-au transmis toate persoanele cu care am interacționat, iar primul gând care mi-a venit în cap a fost: Oare noi bucureștenii avem aceeași impresie despre București doar pentru că locuim zi de zi în el? Tind să cred că nu doar de asta.

Am găsit aici un oraș cu multe schele, în special pe clădirile rămase nerenovate din Piața Victoriei și Piața Unirii însă care nu se află într-o stare atât de degradată precum cele din București. Însă clădirile renovate și conservate sunt o adevărată încântare si îi aduc orașului aerul acela vestic de care vorbește toată lumea. Eu chiar mi-am permis să compar Piața Unirii cu Centrul Vechi din Praga, cu Piața Markt din centrul Brugge-ului sau cu Groenplaats din Antwerp – mai puțin impunătoare, ce-i drept, dar la fel de boemă. Străzile m-au surprins și ele plăcut fiind foarte aerisite și largi, chiar și cele din centrul vechi, iar multitudinea de parcuri și piațete îți dau impresia că și Timișoara, ca și Clujul, este un oraș al oamenilor, un oraș în care te poți simți bine și relaxa chiar în centrul lui.

Ce poți să faci pe timp de pandemie? Pai în primul rând să te plimbi pe străduțele cochete și să te bucuri de arhitectura orașului. Mai ales în aceste zile când toamna oferă cel mai frumos spectacol de culori, parcurile din apropierea centrului (Parcul Botanic, Parcul Rozelor, Parcul Central sau Parcul Civic) au fost o încântare. Noi speram sa mai prindem câteva zile în afara Bucureștiului unde să putem merge pe stradă fără mască, dar din păcate, chiar în ziua în care am ajuns, Timișoara a intrat și ea în scenariul roșu. Dar asta nu ne-a împiedicat să ne bucuram de escapadă.

Neapărat o vizită în orașul alb-violet trebuie să includă o plimbare pe malul Begăi și chiar mai mult decât atât, chiar pe Bega cu Vaporetto. În timpul săptămânii vaporașele funcționează ca și mijloc de transport în comun, un bilet putând fi achiziționat la modica sumă de 1 leu, iar în weekend transportul este gratuit în regim de agrement dar pe o rută destul de scurtă. Din păcate nici în timpul săpămânii nu este navigabilă întreaga rută, ci doar 5 stații din 9, în mare parte din lipsa unor avize (tipic românesc!). Dar eu zic că este o experiență frumoasă de care te poți bucura în special în capitalele occidentale. Programul curselor poate fi consultat aici iar tarifele aici.

Tot o activitate în aer liber o reprezintă și o plimbare prin Muzeul Satului Bănățean, unde pentru doar 5 lei poți intra în curțile și chiar în casele tradiționale specifice zonei.

La capitolul gastronomie, Neața Omlette a fost cea mai frumoasă surpriză. Cu un meniu specific celei mai importante mese din zi (micul dejun), bistroul servește niște minunății pe tot parcursul zilei. Mai exact până la ora 18.

O altă locație excelentă este și Meat Busters unde am savurat niște coaste și burgeri delicioși. Partea tare este că acest local are un meniu destul de variat de beri craft, multe dintre ele fiind chiar locale. Aici m-a cucerit un Indian Pale Ale de la Bereta, acest Hop Hooligans al Timișoarei în materie de beri artizanale.

Atunci când ploaia și-a făcut de cap și mâncatul la terasă nu a mai fost o soluție, o pizza comandată acasă ne-a făcut seara mai frumoasă – Pizza Land pe numele ei.

O să mă opresc aici pentru că deja mi-e dor și abia aștept să revenim când lucrurile vor fi mai liniștite, pentru că ne dorim să vizităm Muzeul Consumatorului Comunist dar și să degustăm renumita pleșcoviță (pentru că acum nu am apucat).

PS: Călătoritul pe timpul pandemiei nu mi s-a parut atât de groaznic cum ar putea părea, iar dacă respecți regula distanțării, alegi să te plimbi mai mult în aer liber, chiar și cu mască, alegi să mănânci la terase deschise și ai grijă să te dezinfectezi frecvent pe mâini, chiar te poți simți în siguranță. Dar din păcate asta e valabil în formulă restrânsă și nu în grupuri. Cel puțin pentru moment.

Visual Portfolio, Posts & Image Gallery for WordPress